Rochia de mireasa

In vremurile de demult miresele purtau la nunta cea mai buna rochie a lor. Culoarea era o chestiune de gust. Astazi miresele se casatoresc imbracate in alb, culoare care simbolizeaza virginitatea. Acest obicei dateaza din secolul al XVI-lea.

Printre superstitii, se spune ca aduce ghinion ca mireasa sa-si faca singura rochia. Tot ghinion este considerat si ca mirele sa vada rochia inainte ca mireasa sa ajunga la ceremonie. Mireasa n-ar trebui sa poarte intreaga vestimentatie inainte de ziua nuntii propriu zise. Unele mirese lasa ceva la rochie necusut pana in ziua cu pricina, de abia atunci costumatia fiind completa.

În parti din Europa, in secolul XIV, se credea ca cine pastreaza o bucatica din rochia miresii are noroc. Uneori, oaspetii sfasiau rochia acesteia pentru a intra in posesia unei dantele sau bucati de panza. Pentru a se apara de astfel de atacuri, miresele au inceput ele inselesa le arunce cate ceva din vestimentatia proprie, iar jartiera a fost unul dintre primele lucruri la care s-au gandit. Ulterior au inceput sa arunce si buchetul de flori pe care incercau sa-l prinda fetele nemaritate.

Prima rochie de mireasă albă a fost purtată de Maria a Scoţiei la nunta sa, motivată politic, cu François al II-lea al Franţei. Gestul ei a fost unul de frondă, căci la timpul respectiv, în 1559, albul era considerat culoare de doliu în Franţa. Mariajul nu a durat decât un an, confirmând, într-un fel, superstiţia vremii.

Originea culorii albe ca simbol al mariajului datează, de fapt, de la nunta Reginei Victoria cu Prinţul Albert. Aceasta a ales albul pentru rochia sa din simplul motiv că a dorit să insereze anumite dantele în rochie. Dar prin fenomenul obişnuit de imitaţie al aristocraţiei, după 1840 şi ceilalţi au adoptat şi împământenit rochia albă de mireasă – cu variaţiile ei cromatice acceptate, cum ar fi crem, fildeş sau bej deschis. Această schimbare, adusă de modă, va face ca însuşi simbolismul culorilor să se schimbe pe vechiul continent. Albul devine, de la doliu, culoarea virginităţii maritale – puritatea fiind încă rezervată bleu-ului. Dincolo de culoare, forma şi cantitatea materialului unei rochii de mireasă sunt încărcate de semnificaţii. Nu numai moda vremii, dar şi anumite considerente de ordin social au dictat – şi dictează – croiul amplu al rochiei. Distanţa menţinută între oameni este un semn al respectului faţă de celălalt, iar aristocraţia veche îşi asigura menţinerea distanţei în curţile supraaglomerate prin purtarea unor veşminte vaporoase, care pur şi simplu creeau acel spaţiu social necesar şi impunător de respect în jurul corpului. Este mai greu să te apropii de cineva care poartă o rochie cu crinolină.

Aceste caracteristici ale croiului sunt menţinute în creaţia rochiei de mireasă, care a continuat să genereze un spaţiu de intangibilitate în jurul corpului miresei. Evident, cu cât rochia era mai largă şi conţinea mai mult material, cu atât poziţia socială a miresei era – şi pentru unii continuă să fie – mai înaltă. Trena tradiţională împiedică de fapt orice apropiere în spatele miresei – poate unii îşi mai amintesc rochia cu trenă de 10 metri (25 de picioare) a Prinţesei Diana. Asta se întâmpla în 1981, înainte de faimosul videoclip „November Rain“ semnat Guns’n’ Roses. Minimalismul era nota dominantă a rochiei protagonistei acelei nunţi nefericite, care se sfârşeşte tragic.